povesti de la bunicii nostri…

da, care iesise din puscari de bunavoie sa se reabiliteze pe front, si sa scape de pedeapsa pe care o aveau. Unii poate aveau un an, altii 2, altii 5, poate altii 20 sau 25
– Deci era nevoie de carne de tun.

– Carne de tun, si i-au pacalit atat de tare, fara sa-si dea seama ca mai vii sau nu mai vii din razboi, ca au iesit de buna voie din puscarii, sa mearga pe front, sa lupte, sa se reabiliteze, ca vin inapoi.
– Ati incercat vreodata sa va dati raspunsul asta destul de imposibil, sa zic asa, oare de ce tocmai pe dumneavoastra v-au chemat, Bacescu Constantin, sa va trimita acolo? Pentru ca facuserati o figura buna in primele lupte, pana in Odessa…

– Da, pai m-a si intrebat colonelul: “Ai fost pe front?” “Am fost” Care a fost chestiunea? Gandita de mine… Eu am gandit-o pentru ca, in primul rand, am fost in timpul activitatii, si nu puteai sa murmuri, pentru ca daduse decretul asta, dupa care erai executat daca murmurai. Nu puteai sa spui “dom’le nu ma duc acolo”, asta e ceva interzis, ca sa spui cuvantul asta. Si vezi, daca mie mi-a spus un oarecare, pe mine m-a bucurat, pentru un moment. De ce? Pentru ca si in perioada luptelor de la Odessa, fusese un cetatean tot asa, la noi in sat, care facuse tot asa, la un centru de instructie, aici, in Ardeal, in Fagaras si scapase de primul razboi, scapase de front. Uite bai, o sa scap si eu acum aici, ca asa mi-a spus “Stai pe loc, instruiesti toti concentratii care vin, si atata tot, mai mult nu”.

– Probabil ca in acea zi Dumnezeu v-a pus crucea cu adevarat in brate, s-o carati…
– Da…
– Pentru ca de acolo au inceput chinurile inutile, sa le zicem asa…
– Da…

– In primul rand minciuna, si apoi ce a urmat cu gulagul… gulagul rusesc
– Ei, acolo cand m-am dus, cum am spus, m-am prezentat la maior, si imi zice… “maine dimineata”… si am luat grupa a treia, cum am spus, in primire, acei puscariasi, ca pe cine schimbasem, pe un caporal, tot de aici din regimentul nostru, m-a tras de maneca “Fii atent, ca sunt puscariasi”, m-a facut atent asta, poate n-as fi stiut deocamdata. Si atunci ce sa fie, nu e nimic, nici-o gravitate, decat ca, necazul mare, nu erau instruiti.

– Neinstruiti si puscariasi, deci era reteta perfecta…
– Neinstruiti, ei au crezut ca daca ar merge pe front, nu stiu ce, se reabiliteaza, si ca sa-ti spun niciunul n-a mai venit inapoi, pe toti i-am pierdut, da, asta e.

– Si instructia era esentiala
– Am plecat de aici dom’le si ne-a spus […] zice “Plecam pe front” Si am plecat, nu stiu daca mai tin minte exact, in ziua de… 2… da, august si ne-au imbarcat la tren si am mers, si am mers si ne-au debarcat pe malul marii Azov, caci teritoriul rusesc deja era ocupat din ’41 de trupele care au mers inainte si noi ne-am oprit aici la Odessa, dar au fost alte divizii care au mers inainte. Si s-au suit pana acolo la cotul Donului.

– Da, am inteles ca a fost un mars incredibil, de 750 de kilometri pe jos.
– Da, pai cand ne-au debarcat acolo pe malul marii Azov, ne-au spus: “Camarazi, mergem catre front. Sa nu cumva sa faceti rele”, ca treceam prin satele rusilor “sa le luati gaini sau sa taiati vaci, sau sa faceti ceva” “Nu facem nimic” Ei, si ce era sa faci, situatia e ca trecem, ce era problema? Pleca bucataria inainte, si trebuia sa mergem fie ca 10 kilometri, fie ca 20, fie ca 30 pana unde gaseam bucataria acolo.

Dupa aia luam masa acolo si tot mergeam inainte mereu. Si am mers de acolo de pe malul marii Azov, pana unde a trebuit sa debarcam, in linia intai, am mers astia 750 de kilometri, numai cu pasul. Nu erau nici-un fel de masini, decat, a dus-o bine stii cine? Cine a fost la cavalerie, ca mergea calare, si ce-a fost la artilerie, ca mergea tot asa, in carute, trase tot de cari.

– Dar era un drum banuiesc cumplit… Am inteles din cartea dumneavoastra ca era plin de praf, plin de…
– […] nu ne mai cunosteam unul pe altul, ca din atatea tarsaituri, ca eram un batalion de o mie de oameni, si mergand asa… faceau un praf de nu mai vedeai, inghiteai numai praf si pe haine se pusese, si pe fata de nu ne mai cunosteam noi unul cu altul, nu ne mai cunosteam cine suntem. Asta a fost cea mai grea problema pana ne-a debarcat acolo.

– Dar multi dintre ei sufereau de bataturi, la un moment dat nu se mai putea merge…
– Da, asta a fost cea mai grozava, pentru ca, vedeti dumneavoastra, aveam incaltaminte, bocanci si numai dupa cinci-sase sa zic pana la 10 kilometri au inceput sa faca bataturi pe talpile picioarelor. Care mai stai ce sa faca, da’ si cu ce sa faci? Ca nu-ti dadea nimic, sa zici ca-ti dadea cineva alifie sau ceva babesc, sa zic asa… sa dai… Se vindecau singure, adica se faceau ca o protoaga si mergeam asa. Si asa am mers…

– Si inca un aspect, mi se pare dramatic, am inteles ca fiecare zi de mers, pentru fiecare zi de mers, soldatul primea o cana de ceai si o jumatate de paine sau un sfert de paine.
– Un sfert de paine, da, asta era de dimineata, un sfert de paine si o cana de ceai.
– Mai primeati mancare seara sau cand?

– Mancare seara era asta pe care o gaseam unde o gaseam. Si seara erau organizati aici oarecum, pentru ca erau carute trase de cai si cu marmide de razboi si acolo unde pregateau hrana pe camp ne aduceau pentru fiecare pluton cate o marmida din-aia. Un pluton si dadeau cate un polonic de 500 de grame de supa. Asta era toata problema.
– Si erau si momente in care treceau nemtii pe langa dumneavoastra pe drum si tot asa, praf si chin

– Pai vezi, asta da, sigur ca da… Asta era cea mai mare problema pe care ne-o provoca praful asta nu numai prin tarsaitul picioarelor, dar erau nemtii care manau catre Stalingrad. Astia manau razbit catre Stalingrad. Credeau ca-i prapadesc pe rusi. Si faceau si astia. Apoi ce s-a intamplat? O parte din noi, despre care am spus ca nu puteau sa mearga din cauza bataturilor de la picioare, faceau cu mana… neamtul oprea, il lua, dar unde se ducea, dumnezeu stie. Pentru ca el se ducea la unitatea lui, si acolo il dadea jos.

Si cand am ajuns noi la capatul unde trebuia, adica, sa intram in lupta, si eu am avut lipsa unul, dar din pluton, 48, parca asa, nu cred ca gresesc, au fost lipsa. Au dat un ordin, l-au dat unitatile din jur, romanesti, care erau dreapta-stanga, si cele nemtesti, si italieni, ca erau si astia cu axa, eram cu astia, asa… si i-au adus.

Dar vreo 8, daca nu gresesc, nu i-au mai gasit. Astia or fi fost atat de smecheri si atat de dibaci de au scapat, dar nu cred ca pana la urma au fost scapati teferi, ca i-a prins.

– Poate faceau parte din cei 80 de mii de nemti care au contribuit la refacerea economiei rusiei, stiti…
– Se poate, se poate, sigur ca da…

– Dar era, din cate vad eu, un joc al rabdarii, pentru ca, in momentul in care se ajungea la asa ceva… sa faci cu mana nemtilor sa te ia din acea coloana cumplita…
– Pai era o problema pe care o gandesc ca parca nici ofiterii nu mai vedeau un interes aici, pentru ca trebuiau ei sa-si tina seama, ca eram sub tutela lor, sub comanda lor, “bai voi plecati, da’ stiti unde va duceti?”

… tremurand. Vezi, nu si-a facut efectul de prima data, si-a facut efectul tarziu. Pe urma, a venit ziua lui 22 iulie, ne prinde in Bucuresti. Toata lumea… n-a mai miscat nimeni atunci cand s-a declarat dimineata razboiul. Si a spus: “Soldati, va ordon, treceti Prutul!” Asta e cuvantul lui.

– Celebra declaratie, da…
– Antonescu, da, “Soldati, va ordon, treceti Prutul!” Ca granita era pe Prut, stiti, ramasese la rusi Basarabia din 1940…

– Aici e o problema cu dus si intors, multi ca daca ar fi ramas, poate situatia razboiului ar fi fost alta, dar nici sa te opresti in fata unui inamic declarat, nu stiu daca era foarte bine, pana nu-l invingeai complet…

– Pai nu se putea, ca am inteles si noi situatia, ca… da… am dat si denumirea, ca asa a fost… denumirea “Pentru pamant si cruce”, pentru ca asa ne-au spus si ofiterii, zice “Titlul razboiului acesta este “Pentru pamant si cruce””, zice “Pentru pamant ca sa dezrobim Basarabia, si pentru cruce, deoarece comunistii distrusesera bisericile, si trebuie sa luptam si pentru credinta… ca distrug bisericile… ce facem?” Asta a fost, de aia s-a dat titlul asta, “pentru pamant si cruce”. E o problema pe care noi nu prea o luam in seama asa, toate chestiile astea, dar

– A deci nu a reusit, ca sa zic asa, acest joc de cuvinte, sa creeze intre soldati un soi de teama, un soi de emotie speciala?

– Vedeti dumneavoastra ce a facut… a dat un decret, lege sau nu stiu ce, cum i-a zis, ca nu aveai voie sa murmuri ceva pentru ca uite am si asistat, cel care indraznea sa dezerteze, sau sa vorbeasca contra problemei asteia, era impuscat. Asta era nenorocirea cea mare. Barem baga-l in inchisoare, nu? Da’ sa-l impusti? Si am asistat la 4 executii, ca sa ne sperie si pe noi, cred…

– Si executiile au fost facute in urma carui fapt, mai concret?
– Pai cate unul, sa zicem, a vociferat ca… adica multi care… au dezertat, dezertau pana sa mearga pe front, erau dezertori deja din armata, si multi acolo… cand am intrat in focul razboiului, vorba aceea… era o problema care… si acei multi care faceau… adica nu respectau regulile, ce trebuie sa faci, atac, lupta, nu stiu ce, fara sa dai inapoi, fara sa vociferezi ceva. Era pedeapsa capitala. Asta a fost iar o problema ca sa ne sperie, sa ne intimideze, nu stiu nici eu ce…

– Si, a urmat lungul drum, nu?
– Mda, pe urma am venit… ne-a dat drumul acasa, atunci, in ’41, cand trebuia… asa… da… in ’41 ne-a trimis, dupa ce am fost pe frontul de la Odessa, am luat parte pe frontul de la Odessa, divizia a 3-a, si dupa ce am venit de pe frontul de la Odessa, care am mai scapat cu viata, ne-au trimis si am facut scoala de cadre, in Pitesti, aici.

Scoala de cadre de instructori, ca urmau sa incorporeze doua contingente deodata. 42 si 43 au fost incorporate deodata. Si am fost instructor la astia si tot regimentul 30 cand ne-au venit recrutii atunci, tot pe 8 februarie dar in 1942, am instruit o grupa aici… Dupa ce am instruit grupa aceasta, ordinul venea mereu. A venit concentratia.

Toti, concentrari, probleme. Si, cand eram in regiment, chiar eram intr-o duminica, cand faceam, cum sa spun eu, stergerea armamentului, nu mai tin minte cum ii spunea, ma trezesc, cand eram acolo, ma trezesc cu un caporal, un curier din-asta, si ma cheama, zice “Te cheama domnul colonel Munteanu”. Ma duc la domnul colonel Munteanu, ma prezint, si ma intreaba: “Camarade, ai fost pe front?” “Da, am fost” “Ai fost ranit?” “N-am fost ranit” “Da’ ce misiune ai avut?” “Tragator la mitraliera” “Asa, uite care e situatia, dumneata te duci, esti mutat la centrul de instructie numarul 5 Sarata din Basarabia. Acolo sunt concentrati…” cum erau si acolo, in Campulng, ca si acolo erau peste tot, “concentrati, si-i instruiesti” Vin unii, pleaca pe front, vin altii, stai pe loc… Lucrurile n-au fost asa.

– A fost initial, ca sa sune bine…
– Da, sigur… Cand ma duc in Basarabia, ma prezint in Basarabia si acolo un maior zice “Camarade…” intarziasem o zi… si… zice “Camarade, trebuia sa fii de ieri la unitatea noastra, de ce ai intarziat?” “Dom’le colonel, am dat si eu pe acasa pe la mama, ca am lasat-o singura”

– Ati fost sincer…
– Am fost sincer si am spus realitatea. “Bine, te iert”, zice, “dar uite care e situatia: maine de dimineata sa fii… ca se face adunarea batalionului” ca am avut si aici o soarta complicata, ca eu atunci cand ma prezentasem trebuia sa fac parte din batalionul 4 si m-au dat la 1 ca sa tin un concentrat care ala era concentrat, dar eu eram in timpul activitatii, nu puteam sa clintesc nimic

– Dar sa revenim putin la primul contact cu campul de lupta. Dupa ce ati plecat din Bucuresti a urmat, banuiesc, un drum foarte lung cu trenul, prima data… catre Odessa, nu?
– Nu aceea a fost in 1941, nu, ’42, in ’42 am fost trimisi in continuare mai departe, prima data cand am luat contactul cu… da, la Odessa.

– Dar pana la Odessa, a fost batalia de la Neutali, nu? De la… toate celelalte redute dupa aceea…
– Primul atac a fost la Prospa. Am marsaluit mult, vedeti dumneavoastra, am mers cu pasul, intelegeti, si ca un fel de teme de lupta, le-am avut inainte, cand trebuia sa cari munitia, sa cari alimentatia, iara, iti venea numai noaptea, bidonul de apa nu trebuia sa-ti lipseasca absolut… Si cand am inceput, cand ne-a bagat prima data in atac… ne-a spus…

Am fost in timpul ala foarte ingandurati pentru ca, vedeti dumneavoastra, nu ne spusesera realitatea, nu ne spusesera adevarul despre ce se intampla. Si… asta este in ’42. S-a adunat batalionul dimineata si am fost prezent acolo. M-a prezentat in fata batalionului si mi-a dat grupa a treia din plutonul trei, compania a treia. Acolo comandant era, comandantul batalionului era unul Buruiana, […] Buruiana, comandantul plutonului era Costescu, si al grupei era unul… de prin Muscel, de pe-aici era, nu-l mai tin minte.

– Dar Buruiana era de fapt o porecla, nu?
– Noi asa am zis… De ce? Pentru ca noi dupa ce faceam instructia de dimineata pana la 12, luam masa si eram liberi pana incepea iarasi la ora 2 si toti se bagau prin balarii, se culcau, ca aici nu am spus, acolo nu a mai fost ce mi-a spus colonelul, ci erau puscariasi…

– Detinuti…
– Detinuti politici, care iesera din puscarie de bunavoie

“numai ca” zice “n-am zahar”. “Pai cum, zahar pe aici nu se gaseste?” “Pai se gaseste, dar se da numai pe cartela” “Si cine ia pe cartela?”Ei, cine sa ia? Astia care au simbrie” cum se spunea atunci, Care are simbrie… Care? Pai, invatatorii, profesorii, popii, astia de la scoala, primarul, notarul, nu stiu ce. Si, ce puteam sa fac in situatia asta? Nu puteam sa fac nimic, ca sa ma cert cu cineva, ca nu aveam voie. Nu aveam voie…

– Deci primul razboi mondial a secatuit intrucatva satele romanesti de tineri, si unul dintre ei, una dintre victime a fost si tatal dumneavoastra, care atunci a murit.

– A fost aproape aproape intreaga familie care… a fost si tata, concentrat cu boii si caruta, in primul razboi mondial, a fost concentrat cu boii si caruta si transporta materiale in spatele frontului, adica alimentatie pentru… asa… si cu munitie.

Cara cu caruta si boii, asa era atunci, si aici la Predeal, cand sa treci dincolo in Transilvania, ei n-au stiut sa se apere. Razboiul era inceput deja si aici. Si un proiectil a cazut, de s-a vazut, l-au vazut pe ochean cum se uitau si ofiterii, si vazandu-l cu caruta, cu boii si-au inchipuit ca-i altceva, masina, ce-o fi crezut, desi masina nu era pe atunci…

Asa… si un proiectil a cazut langa el si i-a facut o rana mare aici, i-a venit schija aici, il pansa mama mereu. Si am intrebat “De ce mama, ce-a facut acolo?” Zice “Mama, uite, la razboiul acela, a venit un proiectil si l-a lovit aici in mana” Nu stia, nu era rana, era oleaca periculoasa ca-i atinsese osul, stii, si nu erau nici doctorii care sa vindece o rana in timp de razboi, n-or fi fost nici ei pregatiti toti asa cum am fost noi in al doilea razboi…

– Deci pana la urma de acolo i s-a tras… moartea a survenit de acolo…
– De acolo… da…

– Si care era numele dumnealui, numele tatalui dumneavoastra?
– Neculae St Bacescu

– Si mama Maria, nu?
– Si pe mama mea, Maria.

– Si frati ati fost la numar…?
– Frati am fost trei baieti, ei doi mari, si cu mine trei. Si au mai fost doua surori.

– Si fratele Ion, din cate stiu, a murit in primul razboi.

– Da, si el… pe el… el a fost concentrat, ca depasise stagiul de drept, in care trebuia facuta armata, a fost concentrat acolo in Moldova. Facea transee, muncea la transee. Si s-a incins si atunci, ca asa e de fapt in multe cazuri, tifos, nu stiu daca ati auzit, a fost tifos si au murit multi, multi ostasi atunci, mai mult de tifos decat de gloante.

Si a venit si el bolnav si aici cum era atunci, nu erau doctori, nu stiu ce, au cautat sa-l vindece cu buruieni, cu alea, cum era atunci. Si… mai rau i-a facut, ca a ramas infirm… asa… Nu puteai… vorbea, dar toate… nu stia aproape ce sa faca… era om… daca-i infirm, ce sa mai faci? Adio.

N-a mai putut sa faca nimic. Surorile… […] si ele, ca nici cea mare care a avut […] a scapat neluata in razboi, nu stiu cum s-a invartit pe aici in sat. Celalalt iara tot asa… nu facuse armata, si daca nu facuse armata nu l-au luat nici in razboi si a scapat mai usor. Singur eu am tras-o mai mult.

– Si a venit momentul in care ati plecat in armata. Prima data ati mers la Campulung, nu? La Grui?
– Prima data la Grui, acolo faceam instructie. Ne-au spus ca o sa plecam in Bucuresti. Si am plecat in Bucuresti, atunci, chiar pe 1 mai, ca sa defilam, ca pe 1 mai se defila atunci, se respecta ziua asta de 1 mai, ca defilam in Bucuresti. Si am defilat in Bucuresti.

Am plecat din Campulung, regimentul 30 si ne-au unificat acolo in Bucuresti si cu regimentul 1 Vanatori Pitesti, vanatori… asa… si cu regimentul 4 Arges-Pitesti. Deci astea trei regimente am format divizia a 3-a, divizia a 3-a a lui Antonescu, de garda. Ca el mirosise, si avea incredere in noi ca era si el tot argesean, din Pitesti, de aici.

– E si o strada acum cu numele lui…
– Da, dar noi n-am stiut.

– Dar cum a fost primul contact cu regimul de armata? Stiu ca ati fost foarte socat de oboseala, de hainele pe care le-ati primit si nu se potriveau, de la bocanci pana la …

– Da… instructia era… pentru ca atunci iesise o promotie de ofiteri, tineri, care au luat, de exemplu, in regimentul 30, au luat compania intaia tot un ofiter atunci… asa…, a doua tot asa, a treia tot asa si a patra, eu care am intrat cu un sublocotenent, Minculescu ii spunea, foarte sever, te izbea cu picioarele peste…, nu tinea socoteala, te lovea si de fapt el nu avea voie sa loveasca ostasul, dar atunci n-a mai tinut socoteala si nu-i lua nimeni la intrebari.

– Am inteles ca avea si acel principiu de a va invata sa lucrati cu arma cu ochii inchisi, sa o montati cu ochii inchisi…
– Dupa ce am facut o luna de zile intructie cu arma individuala, cu arma cu cinci focuri repetat, noi care am fost dati la compania a 4-a mitraliera, am luat mitraliera si ne-a dat, ne-a facut descrierea mitralierei… in cate piese, cinci piese mari… pe care trebuia sa le stii si sa le montezi si sa le demontezi cu ochii inchisi.

– Ca sa, mai tarziu, ca sa va fie de mare folos chestia asta…
– Pai si mi-a fost de folos, hehe, mi-a fost de folos… dar noi am zis ca este mizerie. Pai de ce sa te puna, cu ochii inchisi, sa montezi si sa demontezi o mitraliera?

– Parea fara rost…
– Cum, pe front o sa fii cu ochii inchisi? Ne intrebam noi intre noi, da’ habarn-aveam ca se poate intampla o problema de felul acesta.

– Si a urmat apoi plecarea in Bucuresti, nu?
– Am plecat in Bucuresti, si in Bucuresti ne-au dus la Aparatorii Patriei, nu, la Mitropolie. Acolo erau deja dormitoarele pregatite. Am stat bine aici, cat am stat. Faceam instructie pe campul acela mare, din Ghencea, ii spunea, si pe o caldura mare a lui iulie pe campul asta, si traversam… erau multi… din-astia, cum sa spun eu… zarzavagii, care pregateau ca sa vanda la piata oua si castraveti… Si nu mai tineam socoteala, treceam, si in fuga luam si noi cate un castravete, o ceva, mancam, si beam apa cu nemiluita.

Si, m-am imbolnavit de friguri. Dom’le uite, in plina… in plina zi ca asta, calduroasa, tremurai de ziceai ca esti in plina iarna. Si ma gandeam “Doamne, ia uite, de ce s-a pus asta pe mine?” Culmea, ca nu eram numai eu, da’ nici toti nu erau, vezi? Asa, cum s-a prins, eu cred ca tot din apa a fost chestia, apa, am baut apa multa, am transpirat si… asta… boala asta o prinzi, dar nu iti dai seama de unde.

– Si ati anuntat pe cineva, ori ati asteptat pana la limita?
– Da, eu am spus caporalului. Aveam caporal unul, Balasoiu, de aici din… de la Mioveni… Aveam doctorul, caci pe front intotdeauna cei doi ne urma… adica… mergeau cu noi impreuna… cine? Doctorul si popa. Si popa. Cred ca va dati seama de ce popa… mai tarziu… Si la doctor te duceai. Si mi-a dat niste pastile galbene, am luat foc, si uite ca am avut noroc de alea, si mi-era teama ca, zic “daca continui sa ma duc tot asa in situatia asta”, dar din cand in cand tot ma trezeam tremurand. Vezi… nu si-au facut efectul de prima data.

… pe drum, pe calea ferata erau…

– Ati venit de la Doftana de acolo…

– … nu, de la Pest… pe calea ferata era o linie moarta cu vagoane pline cu mazare. SI zburau gargaritele deasupra, parca era nor. Apoi ne duceam prin vagonul care era langa noi si luam mazare de acolo si pe pamantul meu faceam foc si faceam mazare. Iar cand am ajuns acasa, mama, bunica-mea, matusa-mea, fratele lu’ mama, s-au imbolnavit si erau pe moarte.

N-am mai gasit dusumele, n-am mai gasit geamuri, n-am mai gasit nimic. Rusii tot au furat, si-au facut treburile lor, au pus in camere cal.

– Au transformat casa in grajduri.

– Da. SI ne mai ajutau fiecare care au mai ramas acasa. Ne mai dadeau cate o oala, cate o…
– Si v-ati intors de la Ploiesti pana in Iasi, nu?

– Nu. Din Pitesti. Din Pitesti am venit acasa si a fost dezastru.

– Aici nu-i asa ca acasa, nu?

– Da… Sfantul Vasile. Nicolina merge pe o strada care urca in Sfantu Vasile.
– Da. Stiu. De la Bilderie…

– Da… pana cand ne-am insanatosit. Pana cand ne-am mai agonit oleaca. Tatu meu era din Craiova. Foametea era pe capul nostru, n-aveam ce manca, iar tatu meu se ducea cu trenul in Craiova la sora lui si ne aducea cate un sac de faina de grau, cate un sac de faina de porumb. Si-apoi faceam mamaliga, faceam terci… dupa ce se termina terciul faceam mamaliga. Si puneam in castroane mamaliga cu terci, asa mancam.

Cateodata nu mai aveam ca se termina sacul ala… dadeam si la bunici, la nenea Mitica, la fratele lui mama. Si apoi ne lasa mama cate o cana de faina si puneam ceaunul plin cu apa si puneam cana aceea de faina in apa aceea si mancam pana venea mama. Ca mama a fost sora, cum se spunea atuncia, sora la Sfantul Spiridon.

Pe urma, incoace dupa reforma banilor, s-a schimbat… trebuia sa faca trei luni la scoala ca… din nou pentru asistenta.

– Cand v-ati intors in Iasi, in ce an era?

– In 1947, 1946 – 1947, da. 1946 a fost anul. A fost o foamete cumplita. Mureau oamenii de foame. Plangeau copii de foame, iar in 1947… eu am invatat scoala primara pe Nicolina, asa s-a numit… acuma s-a facut o gradinita acolo, nu mai este scoala. Si-apoi ne lua directoarea, pe fete si baieti. Baietii pe Dealul Cetatuia, faceau gropi si noi bagam copaceii. Padurea care e pe Dealul Cetatuia e plantata de scoala noastra.

– Dar nu era niciun copac acolo.
– Nimic, gol era.
– Era Agapia acolo.

– Era manastirea, in schimb manastirea avea copacii in curtea lor dar pe deal, nu era nimic. Nici drum nu era. Era un…
– Drum prin padure era, poteci din astea. era cotit.

– Poteci erau pe Deal. Era dealul ridicat si ne chinuiam pana urmcam acolo sus si iarna nu puteai sa urci ca era abrupt.
– Alunecos.

– Abrupt. Urcam cu mainile. Si dupa ce-am… si noi toti elevii de la scoala noastra, faceam gradina cu legume si… faceam cantina.

– Dar la manastire faceati?
– Nu. La scoala. Aveam teren de gradina si puneam strat de ceapa, de usturoi. Primavara puneam rosii.

…

– Ati mai…
– In 1943…
– Vara, iarna?

– Nu era vara. Era primavara. Am trecut prin…
– Cate persoane erati?

– 3. Eu, frate-miu si cu mama. Tatu era… el era politist. Bunelul la fel era politist. Ei aufost mobilizati…

– N-ati avut voie sa iasa…
– Da. Ei ne-au adus intr-o comuna la Hartasti. Si ne-au cautat la o familie. Au avut grija noastra… la Zavoi. Era o padure… Si era cu nisip, nu era cu pamant… Si veneau pestisori…
Si pe noi de-acuma ne invata proprietara, sa luam cate un borcan si noi asa faceam. Se bagau in cizma si bagam mana dupa ei si-i strangeam. Si veneam acasa si faceam cate un bors.

Era foamete, era bombardament. Doamne, cati morti am vazut eu in copilaria mea. La Ploiesti acolo, cand ne-a prin bombardamentul cel mare, am iesit din adapost ca au cazut peste vreo 7 – 8 metri bombe. Si au murit cateva familii care erau tot din Iasi.

Cand am iesit de acolo, pe strada, am vazut un om, saracul, cu ochii scosi si tipa si racnea. Nu pot sa-l uit. Nu mai putea de durere. I-am dat paine, i-am dat lapte. Nu putea sa mearga. L-a luat un baiat mai mare care era cu noi si l-a dus langa un copac, care era mai protejat…

– In noaptea de 22 spre 23 august, eram ofiter de serviciu. Si aveam, cand erai ofiter de serviciu, aveam camera langa telefon, langa centrala telefonica. Si, la 12 fara 5 sau fara 10, cam asa, nu mai tin minte, aveam ceas, asta, telegraful zice: “Dom’ sergent, dom’ ministrul aerului” Vasiliu, nu Rascariu, ala care a fost tot Vasiliu Rascariu, da’ nu ala care a fost prim-ministru imediat dupa 23 august ’44, “Cine-i la telefon? Scrie: de astazi, am intors armele impotriva Germaniei.

Suntem cu aliatii, luati masuri de dezarmare a nemtilor, pac!” Ce sa mai…
– Cum ati primit vestea asta, ca inceteaza razboiul impotriva rusilor si…?
– Ne cam asteptam noi la treaba asta

– Dar va doreati lucrul asta?
– Pai aviatorii nostri nici-unul nu era cu ei dom’le… Stai sa vezi. Si, in fine, s-a dat ordinul, totul in regula, ce sa fac? Ia stai ma putin, “Ce facem dom’ sergent?” asta cu care […] “Lasa-ma ma in pace ma” Am taiat imediat toate legaturile telefonice. La 3 kilometri erau nemtii, da’ erau 1500 de nemti si noi eram 300 si ceva si noi aveam Malniker da’ aia aveau armament nene si aviatie si cutare

– Da’ ei primisera oare vestea ca…
– Pai tocmai, de aia am taiat firele, nu primise nimic, si era o caldura si o […] Si era la vreunun kilometru un divizion de… cum sa zic… de… d’astia, de, cum sa zic… de tunuri de munte

– Da, da da

– Si sublocotentul era comandantul divizionului si dau imediat telefon si zic “da telefonul, ce faci privind ordinul, ce facem?” “Pai, ce sa facem? Hai ca vin eu […]” “Ai taiat legaturile?” “Da” “Bravo” “Uite care-i treaba, ce armament aveti?” “Dom’le, uite, am 3 pusti mitraliere, am si eu 2 mitraliere, si Malnikere”
“Ma, am 3 tunuri anticar, nu 3, 6 tunuri anticar, am 6 mitraliere, am pusti mitraliere, am armament” “Da cati…” si ii zic “mai, nemti sunt multi” “Ordinul se executa, nu se discuta, hai sa trecem la treaba” “ai trimes dupa ofiteri?”

Pai era 300 de metri pana jos, pana s-a dus masina la locotenent, noi a trebuit sa actionam. Am luat masuri, la fiecare avion am pus, am urcat pe unul, un mecanic in cabina, pregatit, ca IAR80 avea 6… doua tunuri in aripi, doua tunuri de 20 de mm, cu proiectil exploziv anti-aerian, doua mitraliere de 13 si 12 si doua 7-92, si toate mergea de la butoane de la… asta, de la mansa. Si am ridicat astea si pozitia de tragere cu ele asa, baietii. Si sa impinga ei sa mearga asa

– A, deci ati folosit avioanele ca sa trageti
– Le-am pregatit, ca am avut si noroc. Dom’le, cand am ajuns noi, ne-am dus, am folosit… luand-o incet, usor, iti dai seama, noi aveam uniforma aia ca a nemtilor.
– Da da da

– Si cand ne-am apropiat asa, ca sa zic eu, cam d-aci la piata, ne uitam, nici-o santinela. Santinelele intrase, nu stia nimeni nimic, nu prinse, intrase jos. Ei avea, nemtii, un metru si ceva in pamant, n-aveau treaba cu caldura ei, si cu ventilatoare, si cu toate treburile acolo.
– Aveau conditii, da…

– Si doua santinele erau. Imediat ne-am adunat toti asa, si cand am intrat inauntru si am zis: “ma, prrr, drepti! Sculati!” gata, fiecare la pat, pe ei, prinde-i, jos.
– Cum au reactionat germanii cand…?

– Ce sa mai, n-au avut cand, ca i-am luat ca din oala! Pe rand, scoate-i afara, scoteam afara, scoteam afara fara centura, fara curele la bocanci, complet i-am scos afara pe toti. Nici vestoane nu si-au mai luat, in camasi, asa cum erau. i-am scos afara. Dom’le cand i-am scos afara si cand au vazut cati suntem si cati sunt ei, colonelul isi musca degetele.

I-am incolonat, sub garda, si i-am dus in fata la noi acolo. Venise si comandantul si zice: “Ce facem bai cu…” “Pai, dom’ comandant, ce sa facem? Dom’ comandor, hotarati” “Ce le dam noi mancare la astia?” “Treaba noastra” “Ma, le dam drumul” “Dumneavoastra hotarati, dumneavoastra sunteti comandantul grupului, grupul 1 vanatoare, dumneavoastra hotarati” “Le dam drumul” I-am lasat, s-a dus si le adus vestoane, le-a dat vestoane, i-a controlat tot, nu le-a lasat nimic, si i-am dus pana i-am scos afara din oras, si au plecat asa, sa treaca la bulgari.

Asta a fost in 23 august, da, in ziua de 23 august. Pe cat… a durat… pe 31 sau 1 septembrie apar rusii. Cum aparu rusii acolo, imediat ne-a scos, ca aveam baraci, ne-a scos din baraci, ne-am mutat in corturi MV (Mihai Viteazu), ne-au luat paturi, tot si au intrat. Si, a doua zi, pe 24, nu, pe 1 sau, nu, 1 septembrie, pe 31 au venit, pe 1 septembrie, zice asta, sergentul, zice: “Bai Megelea, vezi ca te cauta ofiterul rus ma.” Mi-am dat seama imediat.

E un basarabean, un locotentent major basarabean. “Tu ai fost ofiter de servici in noaptea de 23?” “Da, eu” “Si ce-ati facut cu nemtii aia? Cati a prins” “Nu stiu, nu i-am numarat, da’ au fost… cateva sute” “Si unde sunt?” “Eu, cand a venit dimineata dom’ comandor, i-am raportat, dansul a zis ca n-are ce sa le dea mancare si le-a dat drumul” “Sa vina incoace comandorul” Uite acolo, s-a prezentat… “Dumneavoastra sunteti comandant?” “Da” “Ce-ati facut cu prizonierii?” “Ce era sa le fac, le-am dat drumul” A scos pistolul, Pac, acolo, l-a omorat.