povesti de la bunicii nostri…

da, care iesise din puscari de bunavoie sa se reabiliteze pe front, si sa scape de pedeapsa pe care o aveau. Unii poate aveau un an, altii 2, altii 5, poate altii 20 sau 25
– Deci era nevoie de carne de tun.

– Carne de tun, si i-au pacalit atat de tare, fara sa-si dea seama ca mai vii sau nu mai vii din razboi, ca au iesit de buna voie din puscarii, sa mearga pe front, sa lupte, sa se reabiliteze, ca vin inapoi.
– Ati incercat vreodata sa va dati raspunsul asta destul de imposibil, sa zic asa, oare de ce tocmai pe dumneavoastra v-au chemat, Bacescu Constantin, sa va trimita acolo? Pentru ca facuserati o figura buna in primele lupte, pana in Odessa…

– Da, pai m-a si intrebat colonelul: “Ai fost pe front?” “Am fost” Care a fost chestiunea? Gandita de mine… Eu am gandit-o pentru ca, in primul rand, am fost in timpul activitatii, si nu puteai sa murmuri, pentru ca daduse decretul asta, dupa care erai executat daca murmurai. Nu puteai sa spui “dom’le nu ma duc acolo”, asta e ceva interzis, ca sa spui cuvantul asta. Si vezi, daca mie mi-a spus un oarecare, pe mine m-a bucurat, pentru un moment. De ce? Pentru ca si in perioada luptelor de la Odessa, fusese un cetatean tot asa, la noi in sat, care facuse tot asa, la un centru de instructie, aici, in Ardeal, in Fagaras si scapase de primul razboi, scapase de front. Uite bai, o sa scap si eu acum aici, ca asa mi-a spus “Stai pe loc, instruiesti toti concentratii care vin, si atata tot, mai mult nu”.

– Probabil ca in acea zi Dumnezeu v-a pus crucea cu adevarat in brate, s-o carati…
– Da…
– Pentru ca de acolo au inceput chinurile inutile, sa le zicem asa…
– Da…

– In primul rand minciuna, si apoi ce a urmat cu gulagul… gulagul rusesc
– Ei, acolo cand m-am dus, cum am spus, m-am prezentat la maior, si imi zice… “maine dimineata”… si am luat grupa a treia, cum am spus, in primire, acei puscariasi, ca pe cine schimbasem, pe un caporal, tot de aici din regimentul nostru, m-a tras de maneca “Fii atent, ca sunt puscariasi”, m-a facut atent asta, poate n-as fi stiut deocamdata. Si atunci ce sa fie, nu e nimic, nici-o gravitate, decat ca, necazul mare, nu erau instruiti.

– Neinstruiti si puscariasi, deci era reteta perfecta…
– Neinstruiti, ei au crezut ca daca ar merge pe front, nu stiu ce, se reabiliteaza, si ca sa-ti spun niciunul n-a mai venit inapoi, pe toti i-am pierdut, da, asta e.

– Si instructia era esentiala
– Am plecat de aici dom’le si ne-a spus […] zice “Plecam pe front” Si am plecat, nu stiu daca mai tin minte exact, in ziua de… 2… da, august si ne-au imbarcat la tren si am mers, si am mers si ne-au debarcat pe malul marii Azov, caci teritoriul rusesc deja era ocupat din ’41 de trupele care au mers inainte si noi ne-am oprit aici la Odessa, dar au fost alte divizii care au mers inainte. Si s-au suit pana acolo la cotul Donului.

– Da, am inteles ca a fost un mars incredibil, de 750 de kilometri pe jos.
– Da, pai cand ne-au debarcat acolo pe malul marii Azov, ne-au spus: “Camarazi, mergem catre front. Sa nu cumva sa faceti rele”, ca treceam prin satele rusilor “sa le luati gaini sau sa taiati vaci, sau sa faceti ceva” “Nu facem nimic” Ei, si ce era sa faci, situatia e ca trecem, ce era problema? Pleca bucataria inainte, si trebuia sa mergem fie ca 10 kilometri, fie ca 20, fie ca 30 pana unde gaseam bucataria acolo.

Dupa aia luam masa acolo si tot mergeam inainte mereu. Si am mers de acolo de pe malul marii Azov, pana unde a trebuit sa debarcam, in linia intai, am mers astia 750 de kilometri, numai cu pasul. Nu erau nici-un fel de masini, decat, a dus-o bine stii cine? Cine a fost la cavalerie, ca mergea calare, si ce-a fost la artilerie, ca mergea tot asa, in carute, trase tot de cari.

– Dar era un drum banuiesc cumplit… Am inteles din cartea dumneavoastra ca era plin de praf, plin de…
– […] nu ne mai cunosteam unul pe altul, ca din atatea tarsaituri, ca eram un batalion de o mie de oameni, si mergand asa… faceau un praf de nu mai vedeai, inghiteai numai praf si pe haine se pusese, si pe fata de nu ne mai cunosteam noi unul cu altul, nu ne mai cunosteam cine suntem. Asta a fost cea mai grea problema pana ne-a debarcat acolo.

– Dar multi dintre ei sufereau de bataturi, la un moment dat nu se mai putea merge…
– Da, asta a fost cea mai grozava, pentru ca, vedeti dumneavoastra, aveam incaltaminte, bocanci si numai dupa cinci-sase sa zic pana la 10 kilometri au inceput sa faca bataturi pe talpile picioarelor. Care mai stai ce sa faca, da’ si cu ce sa faci? Ca nu-ti dadea nimic, sa zici ca-ti dadea cineva alifie sau ceva babesc, sa zic asa… sa dai… Se vindecau singure, adica se faceau ca o protoaga si mergeam asa. Si asa am mers…

– Si inca un aspect, mi se pare dramatic, am inteles ca fiecare zi de mers, pentru fiecare zi de mers, soldatul primea o cana de ceai si o jumatate de paine sau un sfert de paine.
– Un sfert de paine, da, asta era de dimineata, un sfert de paine si o cana de ceai.
– Mai primeati mancare seara sau cand?

– Mancare seara era asta pe care o gaseam unde o gaseam. Si seara erau organizati aici oarecum, pentru ca erau carute trase de cai si cu marmide de razboi si acolo unde pregateau hrana pe camp ne aduceau pentru fiecare pluton cate o marmida din-aia. Un pluton si dadeau cate un polonic de 500 de grame de supa. Asta era toata problema.
– Si erau si momente in care treceau nemtii pe langa dumneavoastra pe drum si tot asa, praf si chin

– Pai vezi, asta da, sigur ca da… Asta era cea mai mare problema pe care ne-o provoca praful asta nu numai prin tarsaitul picioarelor, dar erau nemtii care manau catre Stalingrad. Astia manau razbit catre Stalingrad. Credeau ca-i prapadesc pe rusi. Si faceau si astia. Apoi ce s-a intamplat? O parte din noi, despre care am spus ca nu puteau sa mearga din cauza bataturilor de la picioare, faceau cu mana… neamtul oprea, il lua, dar unde se ducea, dumnezeu stie. Pentru ca el se ducea la unitatea lui, si acolo il dadea jos.

Si cand am ajuns noi la capatul unde trebuia, adica, sa intram in lupta, si eu am avut lipsa unul, dar din pluton, 48, parca asa, nu cred ca gresesc, au fost lipsa. Au dat un ordin, l-au dat unitatile din jur, romanesti, care erau dreapta-stanga, si cele nemtesti, si italieni, ca erau si astia cu axa, eram cu astia, asa… si i-au adus.

Dar vreo 8, daca nu gresesc, nu i-au mai gasit. Astia or fi fost atat de smecheri si atat de dibaci de au scapat, dar nu cred ca pana la urma au fost scapati teferi, ca i-a prins.

– Poate faceau parte din cei 80 de mii de nemti care au contribuit la refacerea economiei rusiei, stiti…
– Se poate, se poate, sigur ca da…

– Dar era, din cate vad eu, un joc al rabdarii, pentru ca, in momentul in care se ajungea la asa ceva… sa faci cu mana nemtilor sa te ia din acea coloana cumplita…
– Pai era o problema pe care o gandesc ca parca nici ofiterii nu mai vedeau un interes aici, pentru ca trebuiau ei sa-si tina seama, ca eram sub tutela lor, sub comanda lor, “bai voi plecati, da’ stiti unde va duceti?”