povesti de la bunicii nostri…

… pe drum, pe calea ferata erau…

– Ati venit de la Doftana de acolo…

– … nu, de la Pest… pe calea ferata era o linie moarta cu vagoane pline cu mazare. SI zburau gargaritele deasupra, parca era nor. Apoi ne duceam prin vagonul care era langa noi si luam mazare de acolo si pe pamantul meu faceam foc si faceam mazare. Iar cand am ajuns acasa, mama, bunica-mea, matusa-mea, fratele lu’ mama, s-au imbolnavit si erau pe moarte.

N-am mai gasit dusumele, n-am mai gasit geamuri, n-am mai gasit nimic. Rusii tot au furat, si-au facut treburile lor, au pus in camere cal.

– Au transformat casa in grajduri.

– Da. SI ne mai ajutau fiecare care au mai ramas acasa. Ne mai dadeau cate o oala, cate o…
– Si v-ati intors de la Ploiesti pana in Iasi, nu?

– Nu. Din Pitesti. Din Pitesti am venit acasa si a fost dezastru.

– Aici nu-i asa ca acasa, nu?

– Da… Sfantul Vasile. Nicolina merge pe o strada care urca in Sfantu Vasile.
– Da. Stiu. De la Bilderie…

– Da… pana cand ne-am insanatosit. Pana cand ne-am mai agonit oleaca. Tatu meu era din Craiova. Foametea era pe capul nostru, n-aveam ce manca, iar tatu meu se ducea cu trenul in Craiova la sora lui si ne aducea cate un sac de faina de grau, cate un sac de faina de porumb. Si-apoi faceam mamaliga, faceam terci… dupa ce se termina terciul faceam mamaliga. Si puneam in castroane mamaliga cu terci, asa mancam.

Cateodata nu mai aveam ca se termina sacul ala… dadeam si la bunici, la nenea Mitica, la fratele lui mama. Si apoi ne lasa mama cate o cana de faina si puneam ceaunul plin cu apa si puneam cana aceea de faina in apa aceea si mancam pana venea mama. Ca mama a fost sora, cum se spunea atuncia, sora la Sfantul Spiridon.

Pe urma, incoace dupa reforma banilor, s-a schimbat… trebuia sa faca trei luni la scoala ca… din nou pentru asistenta.

– Cand v-ati intors in Iasi, in ce an era?

– In 1947, 1946 – 1947, da. 1946 a fost anul. A fost o foamete cumplita. Mureau oamenii de foame. Plangeau copii de foame, iar in 1947… eu am invatat scoala primara pe Nicolina, asa s-a numit… acuma s-a facut o gradinita acolo, nu mai este scoala. Si-apoi ne lua directoarea, pe fete si baieti. Baietii pe Dealul Cetatuia, faceau gropi si noi bagam copaceii. Padurea care e pe Dealul Cetatuia e plantata de scoala noastra.

– Dar nu era niciun copac acolo.
– Nimic, gol era.
– Era Agapia acolo.

– Era manastirea, in schimb manastirea avea copacii in curtea lor dar pe deal, nu era nimic. Nici drum nu era. Era un…
– Drum prin padure era, poteci din astea. era cotit.

– Poteci erau pe Deal. Era dealul ridicat si ne chinuiam pana urmcam acolo sus si iarna nu puteai sa urci ca era abrupt.
– Alunecos.

– Abrupt. Urcam cu mainile. Si dupa ce-am… si noi toti elevii de la scoala noastra, faceam gradina cu legume si… faceam cantina.

– Dar la manastire faceati?
– Nu. La scoala. Aveam teren de gradina si puneam strat de ceapa, de usturoi. Primavara puneam rosii.

…

– Ati mai…
– In 1943…
– Vara, iarna?

– Nu era vara. Era primavara. Am trecut prin…
– Cate persoane erati?

– 3. Eu, frate-miu si cu mama. Tatu era… el era politist. Bunelul la fel era politist. Ei aufost mobilizati…

– N-ati avut voie sa iasa…
– Da. Ei ne-au adus intr-o comuna la Hartasti. Si ne-au cautat la o familie. Au avut grija noastra… la Zavoi. Era o padure… Si era cu nisip, nu era cu pamant… Si veneau pestisori…
Si pe noi de-acuma ne invata proprietara, sa luam cate un borcan si noi asa faceam. Se bagau in cizma si bagam mana dupa ei si-i strangeam. Si veneam acasa si faceam cate un bors.

Era foamete, era bombardament. Doamne, cati morti am vazut eu in copilaria mea. La Ploiesti acolo, cand ne-a prin bombardamentul cel mare, am iesit din adapost ca au cazut peste vreo 7 – 8 metri bombe. Si au murit cateva familii care erau tot din Iasi.

Cand am iesit de acolo, pe strada, am vazut un om, saracul, cu ochii scosi si tipa si racnea. Nu pot sa-l uit. Nu mai putea de durere. I-am dat paine, i-am dat lapte. Nu putea sa mearga. L-a luat un baiat mai mare care era cu noi si l-a dus langa un copac, care era mai protejat…