povesti de la bunicii nostri…

… da si al meu Dinca… care il aveam la pusca mitraliera… ma duc sa vedem care a mai scapat din barajul ala. Dar cand il gasesc pe Dinca al meu pe branci cu pusca mitraliera langa el.

Ce faci Dinca, esti ranit? Nu, zice, nu mai functioneaza pusca mitraliera, zic, pai de ce, cum? Zic, uite aici pe virola asta in jos trebuie sa fie vreun armorier, cineva, ca asa este pe front, este de toti dar iti alegi.

Zice, nu ma duc ca nu vezi mai incolo. Colea striga .. zice, sa nu dam niciun pas inapoi… striga la noi. Atunci il iau la mine. Aici a fost rascrucea. Am luat eu pusca mitraliera sa ma duc dupa armorier si am gasit armorier. Mi-a schimbat arcurile la recuperator, ca asta a fost chestia. Inghetase arcurile recuperator si nu mai mergea pusca mitraliera.

Il repar si ma duc la Dinca, ii dau pusca. Daca ii dau pusca mitraliera, cand ne uitam in partea de unde plecasem noi, rusii veneau puhoi, mult, pe o latime ca de aici pana la drum, unul langa altul. Nu vazusem asa ceva. De ce mergea in felul asta eu nu pot sa-mi dau seama, dar mergea la pas. Am strigat, vin rusii… cand eu in problema asta cu Dinca… el olteanul ambitios pune pusca mitraliera si mai bine faceam sa nu i-o dau deloc, se pune ca sa traga. Nu tragea Dinca, nu tragea ca nu putem noi sa oprim puhoiul ala, mai bine ne retragem.

Si a tras dom’le, totusi a tras. Nu ne-a inteles. Ne-a descoperit si ne-a ochit asa de bine, cand am vrut sa ne retragem tac il carmeste intai pe el mortal si pe mine, apuc la stanga si-mi trece glontul prin piciorul drept si ete aci. Da. Si ma raneste si pe mine.

– Deci chiar in dreptul genunchiului, nu?
– Da. Chiar in genunchi uite mi-a intrat pe aici si mi-a iesit pe aici.

– Cand am vazut chestia asta, situatia in care ma aflam, cand trebuia sa ma retrag si cum ma retrag eu acuma? Toti au inceput sa se retraga in dreapta, in stanga, aoleu colo, auoleu colo, sau ca ne vizitase si tragea in noi ca la poligonul de tragere cand ne vedea.

Era cam 300 de metri distanta de noi. Asa, daca m-a ranit ce sa fac… am mers in retragere si eu.. si manam si manam si manam barem, zic, sa gasesc un loc unde sa ma pansez eu, ca aveam pansamentul pe care ni-l dadea… aveam pasnament. N-am putut. Am manat… curgea sangele pe pulpa in jos, smolcaiam in bocanc pana am gasit fix un platou, am urcat o panta repede si acolo… care treceam acolo… cand ne-a zarit asa de bine, mai pune in functie si cartusa si cand ne trezim si cu o rafala de 30 de proiectile care tragea cartusa asta o data si unde prindea acolo radea.

– Era o zi de 21 noiembrie.
– Da.

– A folosit cartusiera pe dumneavoastra.
– Pe noi nu a fixat atunci. A incercat… adica ce sa mai, eu am manat atunci si am manat pana am reusit..

A facut doua trageri. Una, chiar din prima, ne-a depasit, a doua a tras mai departe si a treia mai departe. Daca avea ochitorul sa puna distanta 100 de metri mai jos, acolo ne facea praf, dar a depasit peste noi si am scapat. Dar ce sa fac… cand mai jos, asa, in marginea unei valcele era o movila mare.

Ala era un observator al peleristilor si acolo niste gauri. Si m-am dus acolo si m-am pansat singur. M-am dus acolo si mi-am scos pansamentul si m-am pansat. Un frig nebun, am iesit afara… incotro apucam, incotro apucam… am luat-o toti si am luat-o toti cati am scapat pana acolo si am mers pe dambul ala, asa.

Acolo am gasit si niste spice de grau, ca ne taram prin zapada si am tras cu mana… am bagat 20-30 de spice de grau… aia a fost alimentatia pe ziua aia. Asa… i-am bagat in sacul de merinde. Si am mers inainte, m-am pansat cum iti spusei si am ramas aici neincercuit.

Am coborat intr-o vale. Acolo era debandada, nu stiam deocamdata. Debandada, asa. Mai era o bucatarie pe luate care mai impartea la arteleristii astia ai lor, asa m-am dus pana intr-acolo… N-am apucat sa iau… se auzise de problema catadonului,

Ne-a trimis avioane. Sa aterizeze un avion mai cat… cam la vreo 200-300 metri de mine, fugi si acolo sa prind avionul asta, dar ce sa te mai duci sontogonind asa… n-am prins nici avionul.

Am venit inapoi. aici ce sa mai facem? Situatia a fost ca seara, daca s-a produs debandada, nu s-a mai putut sa tinem rezistenta undeva si nici nu mai stiam unde este linia inamicului, ca ne incercuise peste tot si in doua zile, trei, cate am stat pe aici, oricat ai fi vrut sa apuci: apus, rasarit, miaza-noapte… peste tot erau focuri si un capitan ne-a spus, zice, suntem incercuiti.

Mancare, dom’le capitan, de unde mincare? Nu este, suntem incercuiti, trebuie sa vina trupa germana si sa ne sparga cercul sau trupele noastre. N-a venit nimeni, nici germani, nici nemti, nici nimic.

– Erati condamnati…
– Da… ce mai… eu, cum iti spusei ca aceea a fost sesiunea, daca am fost ranit, am intrat noaptea, ca se facuse noapte, si am intrat in bordeiul ala unde erau peste 100 de raniti.

Am iesit dimineata, m-am sculat, m-am trezit cu visul mamei care m-a trezit: scoala mama, zice, ai tai s-au dus. M-am sculat, nimic liber peste tot, nu mai vedeai nimic. Zaresc pe doi calari, cand… erau rusii. Si cand ma duc si gasesc o groapa mai mare si sar intrai pe chestia… ca poate nu m-a observat.

Aici mai era unul saracul pe care il impuscase, cu ochii deschisi cu gura cascata. M-am facut rob langa el, l-am impins asa, crezand ca e viu deocamdata, dar, zic, e mort, e mort.

Rusii au venit drept la malul gropii. Nu… davaite stavaite. Asa e la ei: scoala. Hai scoala de acolo. Eu am saltat capul dar inca nici atunci nu mi-am dat seama ca sunt rusi. Tot ziceam c-or fi de-ai nostri, ca or fi nemti, calari si bai frate, ce sa vezi…

Ma scol… nu m-a saltat din groapa cu arma in mana. Ia nota. O problema foarte complicata, ca putea sa ma impuste, intelegi, cu arma in mana. Unul din ei era cazac din aia cu sabie. Trage sabia de colo, calare cum era: … adica sa arunc arma.

Si am aruncat arma din mana. Du-te naibii de pocnitoare ca tot degeaba te-am carat pana aici. Asa am murmurat. Du-te…
Nu romen, romen ofiter? Ca aici nu v-am spus, ca in toata invalmasala aia, am gasit o… tot o minune dumnezeiasca… am gasit o sruba aruncata pe jos imblanita cu piele de oaie si cu un guler mare, tot imblanit si a crezut ca sint ofiter si nu soldat .

Nu davai. Ei au luat-o inainte si eu dupa ei si alta minune, ca la chestii d-astea merge, nu prizonierul in urma, ci merge inainte si ma rog cel care te ia, merge dupa tine si am mers dupa ei inainte, asa. Ei se duceau inainte, mai mergeam, mai facea: davai, davai…

– … aia nenorociti.
– … aoleu ce… mi-ai adus o pereche de izmene cum le zicem noi si o camasa alba si le-a oparit. Era o femeie faorte harnica in problema asta.

– Si v-a facut oua batute cu branza cum va placea dumneavoastra.
– Sa pui sa mananc… Pai cum? Pai cum stii ‘tale sa pui. Ea a avut atunci ce sa-mi dea sa mananc. Mi-a pus si am mincat si ma intreba: d-apai mama, scapasi? Am scapat, d-apai nu stiu ce soarta aveti… noi… a facut si ta’tu, a facut si nen’tu Nita, a facut si nen’tu Dumitru razboi si uite ca te vazui si pe tine acuma. Trebuia sa faci stagiu militar ca de asta nu scapi. Dar uite ca odata cu stagiu militar a pornit razboiul.

– Dar mama dumneavoastra era o prezenta vie spirituala pe campul de lupta.
– Da, nu lipsea de la biserica…

– Si dumneavoastra in momentele cele mai grele chiar ati viasat-o cind erati spre Cotul Donului.
– Da… in bordei acolo o minune dumnezeiasca a fost atunci, ca daca intarziam… iar… era ceva pericol acolo, ca daca ne gasea… pe toti rusii iar ne secera. Si m-a hitait tare. Cica: Costica mama, scoala, scoala ca ai tai s-au dus. Asta nu e o minune dumnezeaiasca mai fratilor? Va spun sincer, ceva de neinchipuit.

– Intraseti intr-un somn de moarte cum spuneati in cartea dumneavoastra.
– Pai daca in perioada aia… hai ca pe frontul de la Odesa cel putin a fost vara, dar atunci era si iarna si neimbracati cum trebuie si ranit dar eh…

Si se adunase acum circa 50 pana in 100 tolaniti toti si toti raniti si vedeti dumneavoastra aici n-am avut sanitari. Aici a fost o grozavie, ca situatiea de incercuire a avut asa o intorsatura… N-am avut sanitar sa ne panseze si ne-a dat drumul jos in 3 lanti.

Mi-am dat drumul jos… mai era unul langa soba, asa. Pot sa spun ca un miros ce era acolo… ca nu pot sa stiu cati au murit acolo ca n-au mai iesit toti ca… cand am iesit dimineata cand s-a facut ziua si ma trezesc bajbaitura mamei unde sunt… am iesit afara pe urma.

A fost buna problema asta, ca iesind afara… si cand ma uit… dimineata fusese cele mai grave lupte si eu scapasem in retragerea asta, ca eu am fost in bordei si ii luasera in retragerea asta pe cei care au fost… prizonieri ca toti. Si eu am scapat.

– Si cativa se mai trezeau si ei.
– Da, sigur ca da. Si eu am scapat, cum iti spusei, cu situatia asta, dar nu stiam incotro sa o apuc. Ma uit la dreapta ma uit la stanga… era campul gol.

Cu o zi inainte era plin de puhoi de armata cu luptele care erau acolo si acum nu mai era nimeni si am luat-o f frumos pe margine… nu stiam incotro sa ma duc. Si ducandu-ma pe o potecuta asa, in dreapta mea vad doi calari.

Cine o fi? C-o fi nemti, c-o fi romani, m-au vazut, dar nu le pasa lor de ce… ca dimineata fusera cele mai mari lupte, cum spusei, si… pai care au fost sanatosi, neraniti, i-au luat asa in coloana si pe noi ne-au… pe mine m-au bagat cu astia raniti.

– Revenind la plecatul in permisie… apoi a trebuit sa plecati din nou, ati ajuns din nou la Odesa si apoi la Mareazok.

– D-aci n-am mai avut treburi cu Odesa. A trebuit sa ma prezint in Basarabia si de accea am marsaluit drumul ala lungul si de aici a fost rascrucea mea… de am intrat in problema cu incercurirea de care iti spusei pentru ca ici au fost lupte…. Aici la Cotul Donului n-au mai fost atacuri de dimineata ca la Odesa.

N-am mai procedat… ca a fost si aici un procedeu gresit, deoarece rusii… i-am pacalit a doua zi, a treia zi, tot dimineata, cand se ingana ziua cu noaptea, ca, zice, doarme atunci. Pai o fi dormit ei o data, de doua ori, dar cand au vazut chestia asta, n-au mai dormit deloc.

– Au inteles strategia asta cu atacuri in zori…
– Da, au simtit si domnule s-a schimbat problema. Sa atacam noaptea.

Auzi domnule, sa atacam noaptea. Aveam in spate doua turnulete care bateau cu proiectile trasoare rosii si verzi si, zice, mergeti pe directia pe care bat tunurile astea cu proiectile. Dar ce sa vezi, ca chiar din prima noapte, cand am pornit la atac… am pierdut un soldat din prima noapte, unul Zamfir Gheorghe si am pornit dimineata.

Iar dimineata ne-am organizat din nou, ca se produsese oleaca de panica dar insa, a inceput lipsa din prima zi. Am pierdut pe Zamfir si a fost aici un dezastru la Cotul Donului… daca ati citit cartea este… cea mai mare grozavie a fost aici sa… aici… n-am avut, ca din tara am plecat cu echipamentul subtire de vara, cu bluza, cu boneta in cap, decat ca aveai casca, cu pantaloni subtiri, bocanci de vara, pe cata vreme rusii aveau paslarii…

– Erau obisnuiti cu frigul si chiar veneau si bauti… asta ati sesizat-o dumneavoastra…
– Cum ?

– Ca veneau rusii chiar bauti la atac…
– Bauti, nu asa… bauti zbierau, nu mai faceau ca noi: ura, ura. Ei zbierau ca vacile… asa faceau cand plecau la atac. Le era frica, nu stiu cum, naiba stie. E problema complicata.

Uite asta e o chestie, stii si pentru altii esti cu moartea in buzunar tot timpul. Rar ca sa poti scapa. Dar pe mine, toata problema, a fost intr-o buna zi de dimineata, nu mai tin minte, si ne retraseseram, si maiorul Buruiana zice: ocupati-va, faceti-va amplasament in transeea aceea ca trebuie sa sustinem cu foc inamicul, ca sa se retraga regimentul 8 Buzau si 9 Ramnic, care era in retragere.

Ce sa faci amplasament dom’le cand pamantul era inghetat bocna ca nu puteai sa rupi cu tarnacopul, nu mai vorbesc cu lopata, nu puteai nimica sa faci si ce sa rupi… pamant… sa faci un musuroi barem in dreptul capului. Asa nu s-a putut, ce sa mai, ne-a vazut cand a aparut rusii. Trageti, trageti. S-au sculat in picioare toti si trageam din picioare si ne-au observat rusii.

– Dar ati fost si… ca si foamea era o problema la Cotul Donului si setea… erati parasit.
– Da, si a pus tunurile dom’le acolo… iar a facut o grozavie mare, pentru ca, vedeti dumneavoastra, tragea, tragea, cum ar fi… erau in casa lor in tara lor, cunosteau cum ar fi de aici peste 200 de metri o valcea sau un mal, asa e terenul. La ei nu stiai unde te duci, unde mergi…

…asa si el a scapat

– Dar aceeasi tactica de incurajare ati folosit-o si dumneavoastra cu detinutii pe care ii comandati in drum spre Cotul Donului. Tot asa: baieti curaj continuu…

– Da, pai am… prin cuvintele sergentului Radu, n-am putut sa le uit niciodata. Baieti sa fiti curajosi, zice, aici nu putem sa mai scapam la fel decat sa ai curaj si credinta la dumnezeu, asta ne spunea, si am scapat ca prin minune cu astea doua.

Ti-am spus, schija din proiectilele alea, stramele le spunea, din care se spargea…. care putea si aia… daca imi venea pe umeri si aia… dar vezi, mi-a venit drept in cap de m-a detonat, dar si ce sa mai zic de proiectilul ala in spate cand s-a spart, cand m-a depasit… asta iar a fost o minune dumnezeiasca, ca el trebuia de prima data cand ia contact cu solul, el trebuia sa explodeze atunci.

– Sigur. Da.

– Dar vezi eu nu pot sa spun aici… nu stiu cum s-a intamplat dar a facut escala asta peste mine si s-a spart in fata la vreo 30 de metri.

– Si de atunci ati putut spune ca a inceput o relatie cu dumnezeu prin rugaciune.
– Da, numai si numai prin rugaciune aveam curajul si vezi asta am avut oleaca problema asta si de la mama acasa cand m-a invatat sa ma inchin la dumnezeu, ca intrebam ca cine e ala dumnezeu, ca eram mic.

Pai zice, noi nu-l vedem ca e departe, ne vede el pe noi, el ne vede pe noi cand facem rele dar noi nu-l vedem si stiam de la mama cand imi spunea de acasa ca sa ma inchin si sa ma inchin si sunt sigur, nu 100%… am avut si o leaca de tactica, de dibacie. Am fost… vezii fiind muncitor si muncind, a fost usor pentru mine a manui lopata pentru ca muncisem din copilarie si am putut si eu sa… si am scapt teafar, decat cu astea doua, trei cazuri pe care le-am avut si care puteam sa fiu mort. Am scapat cu frontul de la Odesa.

– Dar somnul si odihna banuiesc ca pentru ostasul roman erau inexistene. Cum scapai de un atac, banuiesc ca incepeai sa…

– N-aveai timp niciun pic de odihna si eu ma mir si eu, de multe ori ma miram, stai dom’le… hai ca nu dorm o noapte, hai ca nu dorm doua, hai ca nu dorm trei, dar sa mergi atata front… am avut… asa: atacul de la Plosca, atacul de la Boneadovka, atacul de la cota 102, atacul de la Steu, atacul de la Vida, si mai avusei inca doua aici: atacul de la Neotali, cand sergentul a pierdut mina si ultimul atac de la Lisandrovka si la Dalnic si apoi a mai fost putin pana la Odesa. De la Odesa, n-am mai avut cu cine sa ne mai ducem. Intelegeti dvs…

– Si dupa primele lupte pana in Odesa a mai urmat ceea ce mie mi s-a parut extrem de emotionant cand am citit. Prima permisie. Deci prima…

– Da. Aici mi-o daduse… urma… ca era forfota mare peste tot… vroia ca regimentul 30 sa devina regiment de vanatori de munte si era vorba ca plecam la Deva in problema asta ca sa ne instruim in privinta ca vanatori de munte.

Si nu s-a intamplat asa, ca ordinele veneau fulger unul dupa altul si totusi ei vazand o perioada oleaca linistita, a venit ordin sa se traga la sort pe doua batalioane, care sa plece unii in concediu si care sa ramana, si eu am ramas sa plec in seria a doua in concediu si in timpul asta m-a prins pe mine in regiment.

– Deci ati fost inlocuiti, ati fost inlocuiti toti pe timpul aceasta acolo in regiment.
– Da.

– Si ati plecat intr-o permisie de 5 zile.
– Am plecat… ne-a dat permisie de cinci zile. Cand a vazut ca nu se stabilise situatia clar ca plecam la Deva, ne-a dat permisie de cinci zile. Era pe… nu cred ca mai tin minte precis… seara, incepuse sa ninga.

– Deci ati ajuns mai intai in Bucuresti si din Bucuresti ati luat tren spre Mihaiesti si ati coborat in Miahiesti si apoi in sus pe ultia spre Valea Popii ca sa treceti trei dealuri pana in Vulturesti.

– Da, trebuia sa trec dealurile astea si eu nu le trecusem de multe ori, ca nu ne duceam decat cand erau niste balciuri de sarbatorile astea in Campulung si o luam de aici peste dealuri, ne duceam pana la gara Mihaiesti si de aici luam trenul, ne duceam la balciurile alea si atata, ca incolo n-am fi stiut… mai stiu potecuta asta asa, pana la Topolog acolo.

– Si ati ajuns… era seara deja, nu? banuiesc… Ningea?
– Era seara, da. Ningea. Se albise si am plecat totusi.

– Dar nu stiati exact poteca spre Pitigaia. Ati oprit la ultima casa…

– Exact. Am mers cu doua femei pana acolo, pana in Valea Popii. E un sat acolo si de aici ele s-au dus acasa si eu am continuat. Acolo mai sus, unde se termina si Valea Popii, nu stiam incotro sa apuc si am strigat la o casa acolo in margine: bai nene, bai nene si a iesit o femeie…

– Cam la ce ora sa fi fost? 10 ?

– Cred ca era pana in miez de noapte ca am mers toata noaptea… Drumul e 10-15 kilometri pana acolo si am luat poteca. Spunea ea… pana sa ajung in Pitigaia, am gresit, am luat o poteca si m-am trezit intr-o padure si cand ma uit in dreapta mea, lumina… Si zic, o, acolo e satul Pitigaia, ce-am cautat eu aici?

Si mi-am dat drumul prin padure in jos prin niste craci pe acolo printr-o valcelusa si am iesit prin gradinile oamenilor drept in sosea acolo cu cainii halai dupa mine. De aici nu mai stiam incotro sa o iau. Am strigat la un nene: bai nene si sa-mi spuie, ca vezi ca ma dezorientasem aici din cauza ca fusesem odata la Stilpeni aici, si trecusem acolo prin Pitigaia, dar era alta poteca.

Si in marginea padurii era o fantana. Mi-era sete, zic sa caut fantana. Du-te in sus, du-te la vale, ce sa gasesti fantana? Daca nu era poteca aia… si atunci ia lasa mai, zic, nu e poteca asta si o iau cum o fi. O iau catre rasarit. Trebuie sa gasesc satul .

Dar minunea a facut ca am urcat pe o carare in padure asa si se izbea vantul puternic si un vant puternic batea varfurile copacilor si imi facea impresia ca suntem pe front, asa batea varfurile copacilor… Da… foarte periculos, ca puteau sa se rupa craci…

– Dar puteati intalni si lupi si ursi…
– Da, si lupii… care nu mai vorbesc, dar a dat dumnezeau ca pe poteca aia am ajuns drept la fanile frumoase, asa poarta denumirea, acolo era o troita, am intrat in troita, m-am inchinat am sarutat troita am iesit, am luat-o la fuga pe poteca in jos in padure si am iesit in satul Huluba.

L-am traversat asa dintr-o fuga si am urcat dealul asta la noi, am tulit-o la fuga si tot la fuga, noaptea, si zapada pana la poarta. Mama pusese un par in poarta, l-am dat la o parte… ma sui sus… si asa era casa veche.

– Dar s-a speriat, banuiesc ca nu stia cine este…
– Nu… nu s-a speriat. Am stiut eu cum sa fac. Am ciocanit incet. Asa… Cine e? Eu Costica mama, eu sunt. Nu-i venea sa creada. A deschis usa si: tu esti Costica mama, esti plin de zapada, zice, leapada hainele dupa tine. Eh mama, zic, sunt plin de paduchi…

– …pana in Odesa sa revenim. Ea incepea cu primele lupte. Pentru ca banuiesc ca atunci ati avut dumneavoastra prima impresie mai ciudata vizavi de mana providentiala care va ocrotea dupa ce primul obuz nu a explodat. Si dupa ce bineinteles mii de gloante treceau si nu…

– Da. Aici s-a intamplat problema ca… cand am plecat la atac, comandantul care a dat ordinul de plecare la atac trebuia sa semnalizeze printr-o racheta, plecarea la atac si nu a facut acest lucru si ne trezim in toiul… cand trebuia… si aveam in fata si un camp mare pe care trebuia sa-l traversam. Si ne trezim in spate cu artileria noastra. A noastra, pentru ca n-a fost anuntata. Si un obuz… l-am vazut perfect, cand a venit in spate… a busit scanteietor in fractiuni de secunda si a trecut peste mine si in fata iara, n-a explodat de niciun fel. O minune dumnezeiasca.

– Cei din jur ce ziceau? Mai era cineva in jur?
– Cum sa nu… pai da ce puteai sa mai vezi, fiesicare… ce vezi tu, dar ce se petrece in dreapta si in stanga…

– Atunci a fost momentul in care vazandu-va in transeu ati incercat sa va amintiti primle rugaciuni invatate la mama acasa…

– Da, pai asta am facut-o pana atunci, de cand am intrat de prima data in lupte, mi-am dat seama la cota 102 cand ne-au spus, cand au vazut ca se cam descurajeaza ostasii din cauza ca vedeai camarad in drapta si in stanga, ca nu mai e… stii si era descurajator si ne-a spus ca era atunci un zvon ca Petrache Lupu de la Bragadir…

Cred ca ati auzit si zice: vine Petrache Lupu de la Bragadir si se va termina razboiul. Asteapta prima, asteapta a doua, niciun Petrache Lupu nu era, nici nu ne-am dat seama ca e sa fie o minciuna dar asta e situatia si cand am vazut problema asta… da am luat pe seama mea ca alta speranta nu e aici decit sa faci rugaciune.

De cand imi spunea mama, de orice: vezi sa te feresti cand ne duceam la padure, nu stiu ce… si fara sa mai stiu de seama uitasem tatal nostru, uitasem crezul, dar mi le-am adus aminte, treptat, treptat si ziceam crezul in fundul gropii si ne inchinam sa scapam.

Era un pericol pentru ca era pe timp de vara si daca acel care cadea mort, sa zicem, si nu-l lua pana seara din teren, era plin de muste si dimineata plin de viermi. Da… asta langa mine am avut unul care a acazut cu… in genunchi, cu capul asa in pamant si cu mainile infipte adanc… care din stanga tinea arma infipta ca nu puteai sa-i desfaci miinile si cu dreapta in iarba. Si am ramas uimit de problema asta cand imediat pana in seara era plin de muste, negru de muste si dimineata cand am plecat la Tacsa. am trecut pe linga el, era plin de viermi.

– Nu mai vorbim de cei care nu apucau sa moara, erau raniti…

– Cei care erau raniti… era o magarie mare ca vedeti dumneavoastra, ranile astea devin si ele… iti venea cartusul aici, in fractiune de secunda nu stiai nimic si in inima daca te nimerea. Dar daca te nimerea in partea dreapta sau daca te stergea pe aici si-ti lua urechea, ca am avut si cazuri d-astea, am avut soldat care i-a trecut glontul pe aici si i-a rupt toata dantura si multe multe cazuri d-astea.

– Ati vazut cred ca cele mai oribile lucruri care se puteau vedea, razboiul in esenta lui ca impresionata ramane si relatarea matelor din copaci in urma obuzelor.

– In atacul de la Bigoda a fost o grozavie pentru ca aici ce s-a intamplat? Aici bateau rusii tot asa… veneau cu o blindata pe calea ferata, ca eram si pe dreapta si pe stanga. Calea ferata era imbracata cu lastar. Un lastar asa aplecat din pom, necunoscut si cand venea proiectilul si de exemplu nimerea un arbore din asta , el cadea si mai facea si asta prapadul daca era colea… venea si te omora si era… mai grozava a fost chestia asta pentru ca aici am avut… o zi si o noapte cat am stat aici a fost o nenorocire.

Am avut pierderi mari aici si multe din cauza asta pentru ca am fost in lastarul ala si nu s-a gandit sa ne scoata undeva… ei au zis ofiterii ca stateam ascunsi, de unde… mai mare parpad a facut cazul asta pentru ca proiectilul cand venea si lovea un lastar, tot ce cadea cadea tot pe noi ca nu aveai unde sa te duci.

– Cutremurator ramane relatarea despre colonelul sau locotenentul Radu cu mana care se mai tinea intr-o piele.

– Da. Eram in atacul de la Neutali si tot asa ne tinusera rusii pe loc o saptamana de zile si cand am plecat la atac, dupa o saptamana. eu eram tragator la mitraliera.

Mitraliera era cum erai dumneata cu trepied pentru ca avea doua picioare asa si unul lung in urma. Mitraliera era instalata aici si atunci ne-a pus sa luam… cand am plecat la atac… si de bucurie ca vazusem ca rusii se retrasesera si nu mai era nimeni in fata si m-a pus pe mine si am luat in partea stinga piciorul trepiedului, alt incarcator in partea dreapta si sergentul Radu din urma tragea cu mitraliera de ne detonase capul ca mitraliera venea intre noi si striga mereu: banda, banda.

Ca trebuia imediat sa… termina o bada de 100 de cartuse… alta, alta, alta, ne detonase. Si vine un proiectil in spate mai frate si ne arunca peste cap, pe mine cu mitraliera cu tot, sergentului Radu o schija i-a taiat mina de aici si statea atarnata numai in pielita.

Fratilor taiati-mi mana… taiati-mi pielita. I-a taiat pielita un soldat curajos… asa si eu m-am saltat dar am stat si aici in nestire ca a venit si mitraliera peste mine caci incarcatorul… l-a omorat si pe ala acolo… incarcatorul i-a dat drumul piciorului care era pe partea cealata, a ramas mitraliera pe mine. Sergentul… i-a zburat mana si am cazut si eu cu mitraliera gramada si m-a zdrelit rau pe aici pe umar…

– Deci v-a murit si incarcatorul acolo la lupta.

– Da si incarcatorul era linga mine dar eu ma mir cum incarcatorul… vezi din proiectilul ala a facut doua nenorociri: vezi una cu sergentul ca i-a retezat mana de aici si incarcatorul, ce schija o fi fost aia, eu nu pot sa inteleg ca doar am fost aici unul langa altul… din proiectilul acela…

– Dar ce s-a intamplat pana la urma cu sergentul Radu. El era din Racovita.
– Din Mioveni… sau din Racovita… Mioveni. Racovita vine mai asa… Mioveni… da. Unde e acum oras. Dar era sat, nu era oras. Mioveni, da.

– Si cu Minculescu ce s-a intamplat pana la urma?
– Minculescu nostru cat a fost de rau a scapat dom’le, a fost dibaci. Rar cand se gandea el ca n-o sa fim in pericol venea: baieti curaj, salt inainte…

– …pana in Odesa sa revenim. Ea incepea cu primele lupte. Pentru ca banuiesc ca atunci ati avut dumneavoastra prima impresie mai ciudata vizavi de mana providentiala care va ocrotea dupa ce primul obuz nu a explodat. Si dupa ce bineinteles mii de gloante treceau si nu…

– Da. Aici s-a intamplat problema ca… cand am plecat la atac, comandantul care a dat ordinul de plecare la atac trebuia sa semnalizeze printr-o racheta, plecarea la atac si nu a facut acest lucru si ne trezim in toiul… cand trebuia… si aveam in fata si un camp mare pe care trebuia sa-l traversam. Si ne trezim in spate cu artileria noastra. A noastra, pentru ca n-a fost anuntata. Si un obuz… l-am vazut perfect, cand a venit in spate… a busit scanteietor in fractiuni de secunda si a trecut peste mine si in fata iara, n-a explodat de niciun fel. O minune dumnezeiasca.

– Cei din jur ce ziceau? Mai era cineva in jur?
– Cum sa nu… pai da ce puteai sa mai vezi, fiesicare… ce vezi tu, dar ce se petrece in dreapta si in stanga…

– Atunci a fost momentul in care vazandu-va in transeu ati incercat sa va amintiti primle rugaciuni invatate la mama acasa…

– Da, pai asta am facut-o pana atunci, de cand am intrat de prima data in lupte, mi-am dat seama la cota 102 cand ne-au spus, cand au vazut ca se cam descurajeaza ostasii din cauza ca vedeai camarad in drapta si in stanga, ca nu mai e… stii si era descurajator si ne-a spus ca era atunci un zvon ca Petrache Lupu de la Bragadir…

Cred ca ati auzit si zice: vine Petrache Lupu de la Bragadir si se va termina razboiul. Asteapta prima, asteapta a doua, niciun Petrache Lupu nu era, nici nu ne-am dat seama ca e sa fie o minciuna dar asta e situatia si cand am vazut problema asta… da am luat pe seama mea ca alta speranta nu e aici decit sa faci rugaciune.

De cand imi spunea mama, de orice: vezi sa te feresti cand ne duceam la padure, nu stiu ce… si fara sa mai stiu de seama uitasem tatal nostru, uitasem crezul, dar mi le-am adus aminte, treptat, treptat si ziceam crezul in fundul gropii si ne inchinam sa scapam.

Era un pericol pentru ca era pe timp de vara si daca acel care cadea mort, sa zicem, si nu-l lua pana seara din teren, era plin de muste si dimineata plin de viermi. Da… asta langa mine am avut unul care a acazut cu… in genunchi, cu capul asa in pamant si cu mainile infipte adanc… care din stanga tinea arma infipta ca nu puteai sa-i desfaci miinile si cu dreapta in iarba. Si am ramas uimit de problema asta cand imediat pana in seara era plin de muste, negru de muste si dimineata cand am plecat la Tacsa. am trecut pe linga el, era plin de viermi.

– Nu mai vorbim de cei care nu apucau sa moara, erau raniti…

– Cei care erau raniti… era o magarie mare ca vedeti dumneavoastra, ranile astea devin si ele… iti venea cartusul aici, in fractiune de secunda nu stiai nimic si in inima daca te nimerea. Dar daca te nimerea in partea dreapta sau daca te stergea pe aici si-ti lua urechea, ca am avut si cazuri d-astea, am avut soldat care i-a trecut glontul pe aici si i-a rupt toata dantura si multe multe cazuri d-astea.

– Ati vazut cred ca cele mai oribile lucruri care se puteau vedea, razboiul in esenta lui ca impresionata ramane si relatarea matelor din copaci in urma obuzelor.

– In atacul de la Bigoda a fost o grozavie pentru ca aici ce s-a intamplat? Aici bateau rusii tot asa… veneau cu o blindata pe calea ferata, ca eram si pe dreapta si pe stanga. Calea ferata era imbracata cu lastar. Un lastar asa aplecat din pom, necunoscut si cand venea proiectilul si de exemplu nimerea un arbore din asta , el cadea si mai facea si asta prapadul daca era colea… venea si te omora si era… mai grozava a fost chestia asta pentru ca aici am avut… o zi si o noapte cat am stat aici a fost o nenorocire.

Am avut pierderi mari aici si multe din cauza asta pentru ca am fost in lastarul ala si nu s-a gandit sa ne scoata undeva… ei au zis ofiterii ca stateam ascunsi, de unde… mai mare parpad a facut cazul asta pentru ca proiectilul cand venea si lovea un lastar, tot ce cadea cadea tot pe noi ca nu aveai unde sa te duci.

– Cutremurator ramane relatarea despre colonelul sau locotenentul Radu cu mana care se mai tinea intr-o piele.

– Da. Eram in atacul de la Neutali si tot asa ne tinusera rusii pe loc o saptamana de zile si cand am plecat la atac, dupa o saptamana. eu eram tragator la mitraliera.

Mitraliera era cum erai dumneata cu trepied pentru ca avea doua picioare asa si unul lung in urma. Mitraliera era instalata aici si atunci ne-a pus sa luam… cand am plecat la atac… si de bucurie ca vazusem ca rusii se retrasesera si nu mai era nimeni in fata si m-a pus pe mine si am luat in partea stinga piciorul trepiedului, alt incarcator in partea dreapta si sergentul Radu din urma tragea cu mitraliera de ne detonase capul ca mitraliera venea intre noi si striga mereu: banda, banda.

Ca trebuia imediat sa… termina o bada de 100 de cartuse… alta, alta, alta, ne detonase. Si vine un proiectil in spate mai frate si ne arunca peste cap, pe mine cu mitraliera cu tot, sergentului Radu o schija i-a taiat mina de aici si statea atarnata numai in pielita.

Fratilor taiati-mi mana… taiati-mi pielita. I-a taiat pielita un soldat curajos… asa si eu m-am saltat dar am stat si aici in nestire ca a venit si mitraliera peste mine caci incarcatorul… l-a omorat si pe ala acolo… incarcatorul i-a dat drumul piciorului care era pe partea cealata, a ramas mitraliera pe mine. Sergentul… i-a zburat mana si am cazut si eu cu mitraliera gramada si m-a zdrelit rau pe aici pe umar…

– Deci v-a murit si incarcatorul acolo la lupta.

– Da si incarcatorul era linga mine dar eu ma mir cum incarcatorul… vezi din proiectilul ala a facut doua nenorociri: vezi una cu sergentul ca i-a retezat mana de aici si incarcatorul, ce schija o fi fost aia, eu nu pot sa inteleg ca doar am fost aici unul langa altul… din proiectilul acela…

– Dar ce s-a intamplat pana la urma cu sergentul Radu. El era din Racovita.
– Din Mioveni… sau din Racovita… Mioveni. Racovita vine mai asa… Mioveni… da. Unde e acum oras. Dar era sat, nu era oras. Mioveni, da.

– Si cu Minculescu ce s-a intamplat pana la urma?
– Minculescu nostru cat a fost de rau a scapat dom’le, a fost dibaci. Rar cand se gandea el ca n-o sa fim in pericol venea: baieti curaj, salt inainte…

… nu spunea nici astia. Era oleaca de debandada, o dezorientare completa. Atunci si-a dat seama cand am sosit… si cu lipsurile care nu mai erau. Am mai pus si unul sau doi din plutonul nostru si cu arma. Ce dracu au mai facut cu arma nu stiu…

– Sa revenim putin la primele batalii. De ce? Pentru ca sunt niste nuante acolo si pe aceastea as vrea chiar sa insist. Bine-inteles ca faceati parte din soldatul care primea ordine de la capitanul Radu sau Radulescu… cel care si-a pierdut mana pe campul de lupta.

– Asta este sergentul Radu. Sergentul Radu si-a pierdut mana pe campul de lupta, dar pe frontul de la Odesa.

– Deci da, pana in Odesa. Stiu ca in acele lupte au fost doua intamplari aproape asemanatoare ca forma. Primul obuz care s-a oprit langa dumneavoastra si nu a explodat si despre asta as dori sa vorbim.

– Da, am avut minuni dumnezeiesti multe. Cand una care stateam rusii… aveam atunci un tun care tragea si proiectilul ajungea la varf pana sa faca coborarea. In fractiunea de secunda… se spargea in aer si schijele cadeau pe tine si mi-a cazut… pacat ca m-am dat asa intr-o parte dar daca nu aveam casca, capul mi-l spinteca cred ca in doua.

– Dar v-ati pierdut constiinta cred ca…
– Mi-am pierdut constiinta, ca tunatura a fost mare, iti dai sema… am ametit si incarcatorul m-a incurajat oleaca … si mi-am revenit ca a fost puternica tija, a fost mare, ca multe se spargeau mai mici ca nuca… si mai mici dar si alea te ciuguleau daca din viteza aia venea. Iti faceau si alea rana… iti faceau rana si astea.

– Mi-a placut comparatia pe care ati facut-o dumneavoastra. Ziceati ca pe timp de iarna schijele astea intrau ca untura in tigaie… erau toate fierbinti si…

– Asta a fost acolo la Cotul Donului… au fost o problema complicata aici… ca aici am fost vanduti. N-am spus acolo ca Mihai n-a vrut. Generalul Sanatescu, care deja l-am gasit pus in functie in tara, urmarea ca Antonescu sa piarda razboiul si chiar el, am prins si noi toti, cunosteam ca ne-a vandut la rusi. Generalul Sanatescu.

– Fost membru al partidului national taranesc, de aici… de aici venea, dar si a luat un alt guvern Ionescu de la PNL

– Ne-a spus vecinul ca eu eram in lagar.
– Deci el este principalul vinovat in dezastrul de la Cotul Donului.

– Da, el este. El este, pentru ca vedeti dumneavoastra, ca e tacticos si al dracului… rusii astia, ei au facut de asa natura insa sa poata… a vazut ca nu poate sa ne scoata sa ne opreasca, a facut asa natura prin tactica prin incercuire. Si ne-a incercuit.

El a dat planul de actiune, de felul cum sa lucreze si ne-au incercuit rusii dom’le, ne-au incercuit rusii la Cotul Donului si nu asa putini. Intai pe noi trei, trei divizii. Divizia a cincea, divizia a sasea, divizia a treisprezecea. Ne-au incercuit asa si am stat nemancati mult timp.