povesti de la bunicii nostri…

– … aia nenorociti.
– … aoleu ce… mi-ai adus o pereche de izmene cum le zicem noi si o camasa alba si le-a oparit. Era o femeie faorte harnica in problema asta.

– Si v-a facut oua batute cu branza cum va placea dumneavoastra.
– Sa pui sa mananc… Pai cum? Pai cum stii ‘tale sa pui. Ea a avut atunci ce sa-mi dea sa mananc. Mi-a pus si am mincat si ma intreba: d-apai mama, scapasi? Am scapat, d-apai nu stiu ce soarta aveti… noi… a facut si ta’tu, a facut si nen’tu Nita, a facut si nen’tu Dumitru razboi si uite ca te vazui si pe tine acuma. Trebuia sa faci stagiu militar ca de asta nu scapi. Dar uite ca odata cu stagiu militar a pornit razboiul.

– Dar mama dumneavoastra era o prezenta vie spirituala pe campul de lupta.
– Da, nu lipsea de la biserica…

– Si dumneavoastra in momentele cele mai grele chiar ati viasat-o cind erati spre Cotul Donului.
– Da… in bordei acolo o minune dumnezeiasca a fost atunci, ca daca intarziam… iar… era ceva pericol acolo, ca daca ne gasea… pe toti rusii iar ne secera. Si m-a hitait tare. Cica: Costica mama, scoala, scoala ca ai tai s-au dus. Asta nu e o minune dumnezeaiasca mai fratilor? Va spun sincer, ceva de neinchipuit.

– Intraseti intr-un somn de moarte cum spuneati in cartea dumneavoastra.
– Pai daca in perioada aia… hai ca pe frontul de la Odesa cel putin a fost vara, dar atunci era si iarna si neimbracati cum trebuie si ranit dar eh…

Si se adunase acum circa 50 pana in 100 tolaniti toti si toti raniti si vedeti dumneavoastra aici n-am avut sanitari. Aici a fost o grozavie, ca situatiea de incercuire a avut asa o intorsatura… N-am avut sanitar sa ne panseze si ne-a dat drumul jos in 3 lanti.

Mi-am dat drumul jos… mai era unul langa soba, asa. Pot sa spun ca un miros ce era acolo… ca nu pot sa stiu cati au murit acolo ca n-au mai iesit toti ca… cand am iesit dimineata cand s-a facut ziua si ma trezesc bajbaitura mamei unde sunt… am iesit afara pe urma.

A fost buna problema asta, ca iesind afara… si cand ma uit… dimineata fusese cele mai grave lupte si eu scapasem in retragerea asta, ca eu am fost in bordei si ii luasera in retragerea asta pe cei care au fost… prizonieri ca toti. Si eu am scapat.

– Si cativa se mai trezeau si ei.
– Da, sigur ca da. Si eu am scapat, cum iti spusei, cu situatia asta, dar nu stiam incotro sa o apuc. Ma uit la dreapta ma uit la stanga… era campul gol.

Cu o zi inainte era plin de puhoi de armata cu luptele care erau acolo si acum nu mai era nimeni si am luat-o f frumos pe margine… nu stiam incotro sa ma duc. Si ducandu-ma pe o potecuta asa, in dreapta mea vad doi calari.

Cine o fi? C-o fi nemti, c-o fi romani, m-au vazut, dar nu le pasa lor de ce… ca dimineata fusera cele mai mari lupte, cum spusei, si… pai care au fost sanatosi, neraniti, i-au luat asa in coloana si pe noi ne-au… pe mine m-au bagat cu astia raniti.

– Revenind la plecatul in permisie… apoi a trebuit sa plecati din nou, ati ajuns din nou la Odesa si apoi la Mareazok.

– D-aci n-am mai avut treburi cu Odesa. A trebuit sa ma prezint in Basarabia si de accea am marsaluit drumul ala lungul si de aici a fost rascrucea mea… de am intrat in problema cu incercurirea de care iti spusei pentru ca ici au fost lupte…. Aici la Cotul Donului n-au mai fost atacuri de dimineata ca la Odesa.

N-am mai procedat… ca a fost si aici un procedeu gresit, deoarece rusii… i-am pacalit a doua zi, a treia zi, tot dimineata, cand se ingana ziua cu noaptea, ca, zice, doarme atunci. Pai o fi dormit ei o data, de doua ori, dar cand au vazut chestia asta, n-au mai dormit deloc.

– Au inteles strategia asta cu atacuri in zori…
– Da, au simtit si domnule s-a schimbat problema. Sa atacam noaptea.

Auzi domnule, sa atacam noaptea. Aveam in spate doua turnulete care bateau cu proiectile trasoare rosii si verzi si, zice, mergeti pe directia pe care bat tunurile astea cu proiectile. Dar ce sa vezi, ca chiar din prima noapte, cand am pornit la atac… am pierdut un soldat din prima noapte, unul Zamfir Gheorghe si am pornit dimineata.

Iar dimineata ne-am organizat din nou, ca se produsese oleaca de panica dar insa, a inceput lipsa din prima zi. Am pierdut pe Zamfir si a fost aici un dezastru la Cotul Donului… daca ati citit cartea este… cea mai mare grozavie a fost aici sa… aici… n-am avut, ca din tara am plecat cu echipamentul subtire de vara, cu bluza, cu boneta in cap, decat ca aveai casca, cu pantaloni subtiri, bocanci de vara, pe cata vreme rusii aveau paslarii…

– Erau obisnuiti cu frigul si chiar veneau si bauti… asta ati sesizat-o dumneavoastra…
– Cum ?

– Ca veneau rusii chiar bauti la atac…
– Bauti, nu asa… bauti zbierau, nu mai faceau ca noi: ura, ura. Ei zbierau ca vacile… asa faceau cand plecau la atac. Le era frica, nu stiu cum, naiba stie. E problema complicata.

Uite asta e o chestie, stii si pentru altii esti cu moartea in buzunar tot timpul. Rar ca sa poti scapa. Dar pe mine, toata problema, a fost intr-o buna zi de dimineata, nu mai tin minte, si ne retraseseram, si maiorul Buruiana zice: ocupati-va, faceti-va amplasament in transeea aceea ca trebuie sa sustinem cu foc inamicul, ca sa se retraga regimentul 8 Buzau si 9 Ramnic, care era in retragere.

Ce sa faci amplasament dom’le cand pamantul era inghetat bocna ca nu puteai sa rupi cu tarnacopul, nu mai vorbesc cu lopata, nu puteai nimica sa faci si ce sa rupi… pamant… sa faci un musuroi barem in dreptul capului. Asa nu s-a putut, ce sa mai, ne-a vazut cand a aparut rusii. Trageti, trageti. S-au sculat in picioare toti si trageam din picioare si ne-au observat rusii.

– Dar ati fost si… ca si foamea era o problema la Cotul Donului si setea… erati parasit.
– Da, si a pus tunurile dom’le acolo… iar a facut o grozavie mare, pentru ca, vedeti dumneavoastra, tragea, tragea, cum ar fi… erau in casa lor in tara lor, cunosteau cum ar fi de aici peste 200 de metri o valcea sau un mal, asa e terenul. La ei nu stiai unde te duci, unde mergi…